
Tot mai multe companii ofera angajatilor avantajul de a lucra din confortul locuintei, datorita avansarii tehnologiei, accesului la internet de mare viteza sau crearea diferitelor platforme de lucru unde comunicarea nu mai este o problema, indiferent unde te afli.
Cei care locuiesc in orasele mari, aici putem include si capitala, au avut cel mai mult de castigat, deoarece au putut sa economiseasca foarte mult timp, timp pe care l-au valorificat petrecandu-l cu familia sau cu prietenii.
O zi de munca normala pentru o persoana incepea cu trezitul la prima ora a diminetii, asteptarea in trafic pentru cei care se deplasau cu masina personala, sau asteptatul mijloacelor de transport in diferite conditii meteo, mijloace care de cele mai multe ori nu ajungeau la timp, iar o data ajunsi la serviciu trebuiau sa aiba si un randament, daca nu impecabil, atunci pe aproape.
Iar daca asta nu ti se pare deprimant, afla ca „aventura” trebuia sa se reia cu intoarcerea catre casa la finalul programului.
Potrivit specialistilor, lucrand de acasa, suntem mai putin stresati, ne putem organiza mult mai bine si nu in ultimul rand, nu mai pierdem timp deplasandu-ne catre si dinspre serviciu, iar daca vrei sa ai o productivitate maxima, noi iti oferim cateva reguli fundamentale:
Creeaza-ti un spatiu de lucru
Asezat pe canapea, cu laptopul in brate, in pijamale, cam asa ar putea sa sune un inceput de zi pentru un angajat care nu merge la birou. Trebuie sa stii insa ca pentru a fi eficient si pentru a reusi sa-ti dozezi timpul astfel incat sa duci la indeplinire toate sarcinile este nevoie sa ai un spatiu de lucru.
Pozitia corpului este esentiala, asa ca ai nevoie de un birou pe care sa tii laptopul, in apropierea unei ferestre, pentru ca lumina naturala sporeste capacitatea de concentrare.
Cumpara un scaun de birou adecvat
…
Citeste continuarea aici: Reguli de baza pentru lucrul de acasa